A fost sau n-a fost grevă la Judecătorie

La îndemnul Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), mai multe judecătorii din ţară şi-au suspendat, ieri, şedinţele, în semn de protest faţă de menţinerea în funcţiile de membrii ai CSM a judecătorilor Cristi Dănileţ şi Alina Ghica.
De asemenea, şi magistraţii argeşeni, la fel ca şi colegii lor din ţară, au suspendat şedinţele de judecată. Aceste mişcări de protest au fost confirmate şi de judecătorul Gheorghe Diaconu, preşedintele Curţii de Apel Piteşti, potrivit căruia protestul s-a derulat pe parcursul şedinţei de plen a CSM, care a fost programată ieri dimineaţă, după care procesele s-au reluat fiind prelungit programul de lucru. „Plenul CSM nu decide asupra revocării, ci doar ia act de decizia adunărilor generale ale judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Dănileţ, din calitatea de membrii ai CSM. Dacă CSM nu va întruni cvorumul şi şedinţa de plen va fi amânată, vom proceda în consecinţă”, a declarat pentru presa judeţeană judecătorul Gheorghe Diaconu.
Ieri, la Judecătoria Curtea de Argeş erau doar câţiva oameni care se plimbau pe holurile instituţiei. Aceştia nu ştiau nimic despre un posibil protest al judecătorilor. Mai mult decât atât, un avocat care se afla la serviciu a spus că la Curtea de Argeş nu a fost anunţată nicio mişcare de protest.
Am încercat ieri în repetate rânduri să luăm legătura cu preşedintele Judecătoriei Curtea de Argeş, Gabriela Pahonţu, dar a fost imposibil. Domnia sa era cel mai în măsură să ne spună dacă şi la Curtea de Argeş magistraţii au făcut grevă, aşa cum anunţase preşedintele Curţii de Apel Piteşti. Neoficial am aflat doar că nu s-a făcut grevă, că de fapt a fost vorba despre un „protest” nu de o grevă, dar că, la Curtea de Argeş nu s-a făcut nici protest, nu s-a făcut nici grevă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email