A fost lansată organizația Curtea de Argeș a Forței Dreptei în prezența șefului partidului, Ludovic Orban

Organizația municipală Curtea de Argeș a  Forței Dreptei fost lansată joi, în prezența președintelui partidului, Ludovic Orban. La eveniment au fost prezenți deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședintele Forței Dreptei, Emanuel Soare, președintele organizației județene, membrii ai Biroului Local Curtea de Argeș, etc. De asemenea, delegația Forța Dreptei a depus o coroană de flori la Mănăstirea Curtea de Argeș, la mormântul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria- anul acesta marcându-se centenarul încoronării.

”Suntem în Orașul Regal pentru a arăta că partidul Forța Dreptei crește și se dezvoltă ca o forță politică serioasă care să vină cu cele mai bune soluții pentru cetățeni. Am alături o echipă de oameni serioși și inimoși. Astăzi am inaugurat și sediul organizației municipale Curtea de Argeș și am înființat și alte organizații”, a spus Emanuel Soare la conferința de presă. Andreea Zabari și Robert Badea, membri ai Biroului Local, au vorbit despre faptul că se regăsesc în Forța Dreptei și vor să schimbe ceva cu adevărat în oraș ”Am fost vicepreședintele PNL Curtea de Argeș, dar nu m-am mai regăsit acolo”.
În acest moment organizația locală are o conducere colectivă, și caută un lider care să poată reprezenta un candidat serios pentru Primăria Curtea de Argeș, a precizat Emanuel Soare.

”Orașul nu merge cum trebuie”

”Orașul nu merge cum trebuie”, a spus deputatul Miuțescu. ”Sunt foarte multe proiecte tărăgănate, calitatea lucrărilor e proastă, se cheltuiesc bani dar nu cu eficiența pe care cetățenii și-o doresc”, a mai spus acesta.

Ludovic Orban a mărturisit că a venit de foarte multe ori la Curtea de Argeș. ”Ce m-a surprins este că pe tot traseul pe care am mers nu am văzut niciun muncitor la lucrare, și asta spune ceva. Probabil se lucrează în ritmul melcului… Cunosc foarte mulți locuitori din Curtea de Argeș, care trebuie să știe că autostrada Pitești-Sibiu va crea oportunități de dezvoltare care ar trebui să fie folosite de administrația locală. În schimb, pe șantierul din centrul orașului, nu am văzut azi niciun muncitor. Dacă nu ar fi fost Guvernul Orban, lucrările la autostradă nu erau pornite nici acum. Mă bucur că Forța Dreptei are organizație la Curtea de Argeș și le urez succes colegilor din municipiu”, a mai afirmat președintele partidului Forța Dreptei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email