Inaugurarea noului an şcolar la primul after school din municipiu s-a făcut în prezenţa PS Calinic şi a primarului Nicolae Diaconu. Iniţiativa unui astfel de proiect aparţine Mariei Mustaţă, preşedintele fundaţiei “Basarab” şi s-a materializat prin asocierea între această fundaţie cu Consiliul Local, Grupul Şcolar “Ferdinand I”, Primăria Curtea de Argeş şi Mânăstirea Argeşului. Totul vine în sprijinul părinţilor care, din diferite motive, nu pot sta lângă copiii lor între orele 12.00 şi 17.00. De altfel, termenul after-school înseamnă „după orele de şcoală” şi presupune supravegherea elevilor de către specialişti. Practic, imediat după terminarea orelor de şcoală, micuţii vor fi preluaţi de cadre didactice specializate care îi vor supraveghea în permanenţă şi îi vor ajuta să îşi facă temele pentru a doua zi de şcoală. Pentru primul after-school din Curtea de Argeş, acesta este cel de-al doilea an de funcţionare şi aici se pot înscrie, contra cost, toţii copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani. After-school-ul îşi va desfăşura activitatea în patru săli de clasă ale căminului ce aparţine Grupului Şcolar “Ferdinand I”, de pe strada 1 Decembrie.