A fost cumpărată prima locuinţă ANL

De mai bine de un an de zile chiriaşii din ANL-uri au avut ocazia să îşi cumpere locuinţele, însă până în acest moment un singur apartament a fost vândut. În 2004, la Curtea de Argeş au fost date în folosinţă 150 de locuinţe ANL dar tinerii nu s-au îngrămădit să devină proprietari şi au preferat să plătească în continuare chirie, mai ales că aceasta este una modică. Pentru o garsonieră, se plăteşte aproximativ 75 de lei iar pentru apartament, chiria este de 150 de lei, explică reprezentanţii primăriei. Preţurile sunt însă valabile doar pentru cei care au sub 35 de ani, iar cei care depăşesc această vârstă, vor plăti dublu. „Iniţial, zece tineri s-au arătat interesaţi să îşi cumpere locuinţele însă ulterior, mulţi s-au răzgândit. Am rămas cu o singură cerere, iar în urmă cu câteva zile, s-au finalizat şi procedurile de achiziţie. Este vorba de un apartament din zona Nevers. Proprietarul a cumpărat locuinţa prin programul Prima Casă”, a precizat Floarea Preda, de la Biroul Fond Locativ, din cadrul primăriei.
Guvernanţii intenţionează să schimbe criteriile de acordare
Recent, guvernaţii au anunţat că intenţionează să modifice criteriile de acordare a locuinţelor ANL. Astfel, tinerii care locuiesc în apartamentele ANL vor avea la dispoziţie cinci ani, în care trebuie să strângă bani pentru a şi cumpăra locuinţele. În caz contrar, aceştia riscă să fie daţi afară iar în locul lor vor veni alţi tineri. „Aceste noutăţi sunt doar la stadiu de vorbe. Cel puţin până în acest moment nu există o lege care să ne oblige să îi dăm afară pe cei care nu îşi cumpără locuinţele ANL. Tinerii din Curtea de Argeş, care nu au bani să îşi cumpere apartamentele sau garsonierele, nu au de ce să îşi facă griji, pentru că nu vor fi daţi afară, explică reprezentanţii primăriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email