A băut în club şi apoi a plecat la plimbare cu maşina

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş au trimis în judecată un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul nostru, care a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge peste limita legală.  Acum ceva timp, Nicolae Z., a petrecut mai multe ore într-un club din comuna Muşăteşti, unde a consumat mai multe pahare cu băuturi alcoolice şi s-a distrat alături de prietenii săi. La un moment dat, acesta s-a gândit să plece spre casă. Fără să se mai gândească la consecinţe, bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism, pe care l-a condus pe drumurile publice din localităţile Domneşti şi Muşăteşti. În timp ce se deplasa pe DJ 731, acesta a fost oprit de poliţiştii care supravegheau traficul rutier. Oamenii legii i-au solicitat conducătorului auto actele la control, moment în care şi-au dat seama că acesta miroase puternic a alcool. Imediat Nicolae Z. a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii l-au condus pe tânăr la Spitalul Municipal Curtea de Argeş pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Rezultatul primei probe a analizelor a indicat o alcoolemie de 1,20 grame la mie, iar rezultatul celei de-a doua probe a fost 1,10 grame la mie, de unde rezultă faptul că alcoolemia era în descreştere în momentul în care a fost oprit de poliţişti Acum, Nicolae Z. urmează să dea socoteală în faţa judecătorilor pentru faptul că a condus beat o maşină pe drumurile publice, punând în pericol atât viaţa lui cât şi a altor oameni. De asemenea, va suporta şi cheltuielile judiciare în valoare de 200 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email