A apărut un nou „târg” de maşini

Pe parcursul anului trecut, cele mai importante parcări din municipiul nostru erau pline de autoturisme second-hand de vânzare. O situaţie asemănătoare era şi pe bulevardul Basarabilor, unde locurile de parcare, şi aşa puţine la număr, erau ocupate de astfel de maşini. Mai mult, unii comercianţii şi-au făcut chiar mini parcuri de maşini în zona Ivancea. Criza financiară se pare  însă că i-a lovit în plin pe cei care se ocupau cu vânzarea autoturismelor aduse din ţările din vestul Europei, şi mulţi au decis să renunţe, pentru că afacerea nu le mai aducea profit. Însă, acum în municipiul nostru a apărut un nou loc în care sunt lăsate aceste autoturisme. Astfel, în parcarea de lângă benzinăria LukOil sunt lăsate câteva maşini, care îşi aşteaptă clienţii. Argeşenii nu se înghesuie să vadă aceste maşini, cauzele fiind probabil lipsa banilor sau vremea urâtă. „Am văzut şi eu că mai sunt câteva autoturisme lăsate în acea parcare. Oricum ar fi bine să le ducă toţi acolo. Astă vară, când erau multe parcate la Biserica Domnească, nici nu aveai unde să laşi maşina. Problemă e că nu ştiu cine mai cumpără acum maşini. Oamenii nu mai au bani pentru aşa ceva”, spune Vasile State, din Curtea de Argeş.

Piaţa autoturismelor este la pământ

Majoritatea maşinilor sunt aduse din Germania, iar pentru a le vinde mai repede, comercianţii au scăzut preţurile semnificativ. De exemplu, un BMW fabricat în anul 1994, costă aproximativ 3.000 de euro, iar pentru un Audi din acelaşi an preţul este cuprins între 2.200 şi 2.800 de euro. Preţul unui Volkswagen fabricat în anul 2002 preţul se ridică la aproximativ 6.000 de euro, la fel şi pentru un autoturism Skoda, fabricat în acelaşi an. Dacia Logan se vinde cu preţuri cuprinse între 12.000 – 18.000 lei. „Eu nu las maşinile prin parcări. Le ţin acasă şi mai am prieteni care mă sună dacă aud pe cineva interesat de o maşină, sau mă duc duminica la târg cu ea. Oricum, piaţa autoturismelor este la pământ. Nu mai vând nimic. Anul trecut făceam Germania în fiecare lună şi aduceam maşini. Acum nu mai rentează, pentru că nu câştig nimic. Am văzut că s-au ieftinit şi maşinile noi. Mai mult tinerii cumpărau maşini de la noi şi le schimbau şi ei la fel de repede”, spune Alin, unul dintre comercianţii de maşini second-hand. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email