80% din parcările din municipiu, amenajate ilegal

Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanţă de cel puţin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activităţi de reparaţii şi întreţinere auto, prevede un ordin emis de Ministerul Sănătăţii în 2014. Deşi ordinul este vechi de doi ani, la Curtea de Argeş produce efecte abia acum, asta însemnând că toate parcările rezidenţiale amenajate din 2014 încoace au fost făcute ilegal.

Platformele pentru depozitarea pubelelor, la 10 metri de ferestre

Actul normativ mai prevede că la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit vor fi precizate şi amplasamentele unor dotări tehnico-edilitare între care “platforme destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere”. Aceste platforme vor fi amenajate la distanţă de minimum 10 metri de ferestrele locuinţelor, vor fi împrejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere, vor fi prevăzute cu sistem de spălare şi sifon de scurgere racordat la canalizare, vor fi dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului şi a ritmului de evacuare a acestuia şi vor fi întreţinute în permanentă stare de curăţenie. Nimic din toate acestea nu se întâmplă la Curtea de Argeş, unde ghenele sunt cele mai împuţite locuri din cartiere.

Tot la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit va fi precizat un amplasament destinat spaţiilor de joacă pentru copii – amenajate şi echipate cu mobilier urban specific, realizat conform normativelor în vigoare astfel încât să fie evitată accidentarea utilizatorilor.

Atelierele mecanice, la 15 metri de ferestre

Acelaşi act normativ face referire la amplasarea unor unităţi de producţie sau servicii în vecinătatea blocurilor, fiind impusă, de asemenea, o distanţă minimă faţă de ferestrele imobilelor de locuit.

“Unităţile cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 metri de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii, reprezentând limita suprafeţei unităţii respective. Pentru unităţile sus-menţionate se asigură mijloacele adecvate de limitare a nocivităţilor, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare. Se interzice schimbarea destinaţiei funcţionale a unor zone, dacă prin aceasta se creează premisa apariţiei de riscuri pentru sănătatea populaţiei din zona locuită”, se arată în normele anexate ordinului.

Fără şaormerii la parterul blocului

Conform aceloraşi norme, la parterul clădirilor de locuit se pot amplasa sau amenaja unităţi comerciale, unităţi de prestări servicii, cabinete medicale umane fără paturi şi cabinete veterinare pentru animale de companie, cu condiţia ca acestea, “prin funcţionarea lor, să nu creeze disconfort şi riscuri pentru sănătatea locatarilor”.

La parterul blocurilor nu pot însă funcţiona unităţi de producţie, în timp ce activităţile de birou pot fi organizate şi la etajele imobilelor de locuit, dacă se obţine acceptul vecinilor direcţi.

Nerespectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite, prevede ordinul emis de Ministerul Sănătăţii.

„Nu fac parcări!”

Oarecum paradoxal, la Curtea de Argeş ordinul menţionat a avut efecte la şedinţa extraordinară a Consiliului Local la care a fost aprobat programul de lucrări pe 2016 al Serviciului Public de Gospodărie Comunală (SPGC). Directorul SPGC, Ioan Ghiţă, a avut o discuţie aprinsă cu secretarul municipiului, juristul Radu Chirca, pentru că hotărârea referitoare la programul de lucrări prevedea şi că „amenajarea parcărilor rezidenţiale se va face cu respectarea distanţei de cel puţin cinci metri de ferestrele camerelor de locuit”. Acest articol a fost scos însă din proiectul de hotărâre.

 

Aproape 80% din parcările amenajate prin cartiere, între blocuri, sunt de fapt fostele spaţii verzi care au fost betonate sau asfaltate. Ca să fie cât mai multe locuri de parcare, angajaţii SPGC au pus beton chiar de lângă ieşirea din bloc, de sub balcoanele de la parter şi până la stradă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email