Argeşeni şi vâlceni acuzaţi că au furat obiecte de lux în valoare de 750.000 de euro din Italia

Miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș și Vâlcea, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, se arată într-un comunicat al DIICOT.
“În cauză s-a reținut faptul că, la data de 05.01.2017, procurorii DIICOT a efectuat mai multe percheziții domiciliare la locuințele mai multor persoane care, în perioada octombrie 2015 – februarie 2016, au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Italiei, pe raza localităţilor Rolo şi Sona, prejudiciul total fiind de aproximativ 750.000 de euro.
Probatoriul administrat în dosarul inițial a evidențiat faptul că liderul respectivei grupări infracționale a constituit un alt grup infracțional organizat format din cel puțin 21 de persoane cu rol de membri executanți care au comis infracțiuni de furt calificat pe teritoriul Italiei, în perioada aprilie – decembrie 2016, prejudiciul total fiind de aproximativ 400.000 euro.
S-a reținut faptul că furturile au fost comise prin efracție, pe timp de noapte, din depozitele mai multor societăți ce comercializau obiecte de vestimentație și produse cosmetice, aparținând unor branduri renumite.
Bunurile sustrase de membrii grupului infracțional organizat de pe teritoriul Italiei au fost transportate în mod fraudulos în România, fiind integral ridicate și indisponibilizate de către procurorii DIICOT.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane”, precizează comunicatul citat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email