78 de persoane cu handicap primesc indemnizaţii în valoare de 47.580 lei

Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS)  din cadrul primăriei municipiului va plăti, în această lună, peste 47.000 de lei pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap. „Avem în plată 78 de indemnizaţii pentru care a fost alocată suma de 47.580 lei. De asemenea, tot în această lună vom plăti salariile pentru un număr de 46 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap. Suma necesară pentru plata acestora se ridică la 28.469 lei. Numărul asistenţilor personali a scăzut, pentru că două persoane cu handicap au decedat, iar unei alte persoane i s-a schimbat gradul de invaliditate”, a spus Mariana Moise, şeful SPAS.
De asemenea, în luna martie SPAS are în plată şi 270 de alocaţii pentru susţinerea familiei. „De aceste alocaţii beneficiază familiile ale căror venituri sunt mai mici de 370 de lei pe lună, pentru un membru al familiei. Până acum, în luna martie, au intrat în plată două alocaţii, cinci au încetat, iar la opt dosare s-au înregistrat modificări. Alte trei dosare au fost reluate la plată”, a mai spus Mariana Moise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email