„Suntem săraci!”, crede consilierul local Ion Şerban, iar opinia şi-a exprimat-o la ultima şedinţă de Consiliu Local, după ce a aflat de la şefa Direcţiei de Asistenţă Socială, Mariana Moise, că la Curtea de Argeş 726 de pensionari au pensie între 1 şi 1000 de lei. Mariana Moise a primit drept sarcină de serviciu realizarea unui studiu de oportunitate în vederea acordării de gratuităţi la transportul local a pensionarilor care au pensie mai mică de 1000 de lei. Decizia acordării acestor beneficii aparţine însă Consiliului Local, numai că aleşii au spus că vor hotărî asta după aprobarea bugetului. Bugetul a fost aprobat, aşa că probabil la şedinţa din martie ar putea fi aprobat un proiect de hotărâre referitor la gratuitatea pentru pensionari.