La nivel judeţului Argeş s-au confirmat 16 cazuri de gripă sezonieră, iar 7 persoane au murit la Spitalul Judeţean din Piteşti, se arată într-un comunicat emis marţi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş. Este vorba despre persoane care nu se vaccinaseră antigripal şi care prezentau şi alte afecţiuni medicale cronice, precizează documentul citat. DSP recomandă populaţiei „să asculte sfatul medicului, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal pentru evitarea îmbolnăvirilor”.