7 oficiali au tăiat o panglică

Un senator, un preşedinte de Consiliu Judeţean, un primar, un viceprimar, un comandant de poliţie, unul de unitate militară şi unul de pompieri au tăiat panglica podului reparat de lângă Mănăstire

Joi, în ziua de Înălţare, s-a reluat circulaţia pe podul de lângă Mănăstire, după aproape un an de când fusese întreruptă.  Traficul s-a desfăşurat cu mare dificultate în zonă pentru că, în ciuda faptului că municipiul este o comună mai mare, sunt multe maşini iar străzile sunt aceleaşi de zeci de ani. În sfârşit, joi argeşenii au respirat uşuraţi după ce s-a redeschis circulaţia pe pod.

Miercuri s-a lucrat frenetic pentru inaugurare. Muncitorii, neechipaţi corespunzător, au vopsit, reparat, şters de praf, au măturat,au  pus ghivece de flori, au udat florile şi au făcut tot felul de astfel de lucruri, dar nu au terminat, astfel încât joi de dimineaţă au luat-o de la capăt. Câţiva atârnau sub pod, pe nişte schele firave, cu găleţi de vopsea lângă ei şi, dotaţi cu trafalete uriaşe, dădeau de zor cu gri pe zid. Alţii erau tot cu măturile pe asfalt, prăfuind oficialităţile care sosiseră deja să vadă cum merge treaba. La un moment dat şi-a făcut apariţia un utilaj al Serviciului Public de Gospodărie care a trasat marcajele rutiere pe podul care urma să fie inaugurat peste o oră. Stres, alergătură, indicaţii de ultim moment. Muncitorii nu păreau din acelaşi film, cu ritmul lor de lucru, cu trei ţigări sudate şi priviri curioase la „domnii” care se agitau. A venit şi ora stabilită pentru deschiderea circulaţiei.

O poză cu … podul

Câţiva argeşeni care au plecat de la slujba de Înălţare de la Mănăstire şi-au făcut poze cu podul(?!) dar cu grijă să intre şi măcar un domn în costum în poza pe care au pus-o pe facebook. Între timp, s-au aliniat în faţa panglicii aşezate la jumătatea podului şapte persoane oficiale – senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Constantin Panţurescu, viceprimarul Gabriel Jubleanu, dar acesta nu a avut propria-i foarfecă, ci a ţinut de foarfeca şefului său de partid, senatorul Valeca, comandantul unităţii militare, şeful Poliţiei şi cel de la Pompieri. S-a tăiat panglica iar prima maşină, cea a Poliţiei, a traversat podul, urmată de multe altel

De altfel, pozele postate pe facebook cu inaugurarea podului reabilitat au avut parte de reacţii diferite. Marin Zlate a scris – „Ce găsiți atât de frumos în repararea unui pod??? Doar prilej de a ieși în față politicienii când de fapt acesta ar trebui să fie un lucru normal! Mă mir că primarul nostru nu a chemat și guvernul și conducerea partidului să se laude ce fac cu banii noștri. Decenţă domnilor , dacă știți ce este ….. Facem pariu că în trei luni apar fisuri …. pe ici pe colea… ?”

Reabilitarea podului peste Valea Iaşului a fost  făcută de SC G&M Road Building  Engineering SRL, valoarea contractului fiind de 500.120,16 lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 30 mai. Tot până la finalul lunii acesteia trebuie terminate lucrările şi la podul de pe strada Victoriei, de peste Valea lui Gan, numai că nu a fost anunţată o dată oficială pentru tăierea panglicii. Şi aici tot SC G&M Road Building Engineering SRL a câştigat licitaţia pentru reabilitare, investiţia fiind de 410.337,67 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email