În noaptea de 30 spre 31 decembrie 2009 pleca dintre noi Domnul Profesor Nicolae Enescu, o personalitate a Argeşului care a marcat viaţa multora dintre noi.
În urmă cu 7 ani îmi era foarte greu să scriu despre domnul profesor, despre omul căruia foarte mulţi îi datorează foarte multe. Mă număr printre privilegiaţii care l-au cunoscut şi care i-au fost, îndrăznesc să spun, prieteni.
Îmi amintesc despre domnul profesor Enescu din 1996, din 2000, din anii care au urmat. Îmi amintesc de faptul că domnul primar Nicuţ a candidat pentru această funcţie datorită domnului Enescu, pentru că domnia sa l-a convins să facă acest lucru. Îmi amintesc despre faptul că domnul profesor Enescu nu a cerut niciodată nimic pentru domnia sa, ci mereu a făcut câte ceva pentru alţii. Îmi amintesc de un om drept, un om care ştia o mulţime de lucruri, lucruri despre care le împărtăşea tuturor, un om care a suferit enorm şi a iubit enorm. Îmi amintesc despre domnul profesor Enescu aşa cum îşi amintesc toţi cei care l-au cunoscut, iar la Curtea de Argeş nu cred că e cineva care să nu-l cunoască. Îmi amintesc despre domnia sa ca despre un OM. Şi nu voi uita niciodată o anume zi în care am aflat, direct de la sursă, istoria, aşa cum a fost.
Au trecut 7 ani de la moartea sa, dar amintirea domniei sale e vie. Nu numai pentru mine sau pentru cei care sâmbătă au participat la parastasul de 7 ani, ci şi pentru argeşenii care nu-şi uită elitele. Dumnezeu să-l odihnească!
Laura Ilie
