64.735 de argeşeni primesc 3.236.750 de măşti de protecţie gratis

Guvernul României a alocat prin Direcția de Sănătate Publică Argeș  3.236.750 de maști de protecție pentru  persoanele din familiile defavorizate. Măştile vor ajunge la 64.735 de beneficiari, informează Instituţia Prefectului Argeş.

Măștile de protecție au sosit miercuri la sediul DSP, urmând ca joi şi vineri, în baza unui grafic, acestea să fie preluate de autoritățile locale pentru a le distribui persoanelor beneficiare.

În județul Arges 64.735 de persoane vor beneficia de măști de protecție,  fiecare dintre acestea primind câte 50 de măști.

Potrivit legii, categoriile de beneficiari sunt :

-persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social;

-persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;

-pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv;

-persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email