În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și infracțional în zona de responsabilitate, transmite Jandarmeria Argeș.
„Astfel, în data de 25.02.2024, pe timpul desfășurării misiunilor specifice în zona împădurită a comunei Budeasa, jandarmii au depistat un grup de șase persoane care se aflau cu autovehicule de tip ATV în fondul forestier, unde interzisă circulația în scop de agrement fără a avea acordul gestionarului.
Cele șase persoane au fost sancționate contravențional (…)
Reamintim cetățenilor faptul că încălcarea prevederilor Legii 171/2010 constituie contravenție și se poate sancționa cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei”.
De asemenea, atragem atenția asupra faptului că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, iar abaterile de la normele legale vor fi sancționate ca atare”, conform sursei citate.