Conform unei statistici întocmite de reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Curtea de Argeş, 555 de membri au solicitat şi primit ajutor pentru diverse probleme din partea instituţiei în cursul anului 2008. „Membrii care întâmpină greutăţi pot solicita printr-o cerere un ajutor financiar. Toate aceste ajutoare se acordă din fondul instituţiei, în funcţie de caz”, a precizat Gheorghe Tinică, preşedintele CARP. Pe parcursul anului 2008 au fost acordate 494 de ajutoare de deces în valoare de 139.098 lei. De asemenea, 13 pensionari au primit ajutoare ocazionale şi alţi 48 ajutoare de tratament.