53 de ajutoare sociale au fost plătite luna trecută

Serviciul Public de Asistenţă Socială, din cadrul primăriei, a acordat luna trecută, ajutoare sociale în valoare totală de 8.508 de lei, pentru un număr de 53 de familii şi persoane singure. „Din numărul total al celor care primesc ajutoare sociale au fost încetate de la plată 7 dosare, din diverse motive, cum ar fi deces, neefectuarea orelor de muncă sau pentru că nu au fost găsiţi la domiciliu în momentul efectuării anchetelor sociale. De asemenea, două dosare au fost suspendate, iar dacă în trei luni de zile beneficiarii nu îşi rezolvă problemele, plata va fi întreruptă”, ne-au spus reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială.Banii au fost alocaţi în conformitate cu prevederile legale privind venitul minim garantat, şi sunt distribuiţi în funcţie de numărul membrilor de familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email