5000 de şomeri la Curtea de Argeş

În municipiul Curtea de Argeş există în acest moment aproximativ 4.700 de şomeri, iar rata şomajului la începutul acestui an a depăşit valoarea de 9%. „Acum, în evidenţa Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Curtea de Argeş (ALOFM) avem înscrişi 4.700 de şomeri, dintre care 3.800 de persoane primesc indemnizaţia de şomaj, iar restul de 900 de argeşeni nu mai primesc ajutorul de şomaj. Rata şomajului a crescut în fiecare lună a anului trecut, iar acum luna martie a acestui an a ajuns la 9,4%”, ne-a informat Marius Bărbulescu, şeful centrului ALOFM. Argeşenii care nu au un loc de muncă sau au fost disponibilizaţi se pot înscrie la cursurile de calificare organizate prin intermediul ALOFM. „În această lună organizăm un curs de calificare pentru meseria de bucătar şi altul pentru operator calculator, iar lună viitoare intenţionăm să începem un curs pentru lucrător comercial. De asemenea, noi primim la sediul agenţiei dosare de la argeşenii care doresc să se înscrie şi la celelalte cursuri de calificare solicitate pe piaţa muncii. În momentul în care vom forma grupele pentru un curs, îl vom şi începe. Persoanele care se vor înscrie la aceste cursuri vor urma un program stabilit de instituţie în colaborare cu profesionişti autorizaţi să susţină astfel de cursuri”, ne-au informat reprezentanţii ALOFM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email