5000 de lei amendă pentru că a plecat din izolare

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Argeș, au fost continuate acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, polițiștii argeșeni au verificat 431 de  persoane și 36 de societăți comerciale. Au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.750 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală. O sancțiune, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată unui bărbat de 32 de ani, din Călinești, care nu a respectat măsura izolării. Acesta nu a fost găsit la adresa de izolare, în momentul verificărilor efectuate de polițiști. În cadrul acțiunilor punctuale, 403 persoane au fost legitimate și 238 de autoturisme verificate.

Pompierii argeșeni au verificat doua societăți  comerciale și 55 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 3 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală în spații închise și au primit avertismente.

Jandarmii argeșeni au aplicat un avertisment unei persoane care nu a purtat masca de protecție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email