50 de litri pe metrul pătrat la Mălureni în mai puţin de o oră

În bazinul hidrografic Argeș – Vedea precipitațiile căzute duminică, 17 iunie, au depășit pragul critic în mai multe zone, informează Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea (ABAAV). Astfel au fost înregistrate cantități de apă care au depățit 49 de litri pe metrul pătrat în mai puțin de o oră. Cele mai mari cantități de apă au fost înregistrate la: Căpățâneni (râul Argeș) – 17 l/mp într-o oră și 30 minute, Arefu (râul Arefu) – 17.8 l/mpîntr-o oră și 30 minute, Mălureni (raul Vâlsan) 49,2 l/mp  în 50 minute, Dârmănești (râul Râul Doamnei) – 18 l/mp în 2 ore și 15 minute, Bălilești – (râul Râul Bratia) – 19,2 l/mp în 2 ore și 15 minute, Vulturești – ( râul Argeșel) – 19,3 l/mp în o ora și 40 minute.               

Și luni dimineață, în intervalul orar 06.00 – 12.00, pe teritoriul județului Argeș s-au înregistat precipitații sub forma de aversă. Cele  mai mari cantități de apă măsurate în acest interval au fost la stațiile hidrometrice: Dârmănești (râul Râul Doamnei) – 30,4 l/mp în 2 ore și 30 minute, Ciumești (râul Doamnei) – 21,8 l / mp într-o 1 ora si 50 min, Piscani (râul Raul Targului) – 18,0 l / mp 3 ore.                        

Administrația Bazinală de Apă Argeș- Vedea  a transmis tuturor subunităților din administrare și tuturor instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomene hidrometeorologice periculoase, atenționările emise de Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.  Totodată la nivelul ABA AV se menține activat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, fiind luate măsurile specifice perioadelor cu pericol de inundații, colectarea datelor din teren la intervale scurte de timp, dublarea personalului de tură, pregătirea Formațiilor de Intervenție Rapidă și altele.

Luni după amiază este în vigoare avertizarea hidrologică cod portocaliu  pe râurile din bazinele hidrografice: Argeş – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa) și afluenţii Oltului (în judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt). Avertizarea este valabilă până în această noapte la ora 24.00.

Pană în data de 19 mai, ora 9.00 rămâne valabilă și avertizarea hidrologică cod galben pentru râurile: Olt (inclusiv în județele Argeș și Olt) Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), precizează comunicatul ABAAV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email