5 persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc marţi seara la Cerbureni. 3 autoturisme au fost implicate iar în urma accidentului au rezultat 5 victime, o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 60 de ani, și alți 3 minori. Victimele au suferit traumatisme ușoare şi au fost transportate la spital de către echipajul SMURD și două echipaje ale Ambulanţei pentru investigații medicale suplimentare.
Din cauza ploii şi a neadaptării vitezei la condiţiile de trafic cele 3 maşini au intrat în coliziune, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care a avut loc accidentul.