5 persoane au fost rănite după ce mașina în care erau a intrat într-un cap de pod

Cinci bărbați au fost răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Accidentul a avut loc luni pe raza localității Lunca Corbului.

„În urma incidentului, echipajele de intervenție au identificat 5 victime de sex masculin, dintre care 3 erau încarcerate în autoturism și a fost nevoie ca pompierii să le extragă pentru a le preda echipajelor medicale. Una dintre persoanele încarcerate a fost extrasă semiconștientă.
La incident intervin pompierii de la Detașamentul Pitești și Secția Costești cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD, alături de 3 echipaje SAJ. Paramedicii SMURD au preluat și transportă la spital două victime cu vârstele de 23 și 24 de ani.
Pacientul în vârstă de 23 de ani, la prima evaluare, prezintă leziuni în zona toracală și la piciorul drept, iar celălalt, în vârstă de 24 de ani, a suferit răni la mâna dreaptă, torace și membrele inferioare.
Ambele persoane sunt conștiente. Toate victimele sunt transportate la spital”, transmite ISU Argeș

Polițiștii argeșeni sunt la locul accidentului pentru cercetări..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email