5 milioane de euro pentru restaurarea Ansamblului Mănăstirii Curtea de Argeş

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au declarat că anul acesta vor începe lucrările de reabilitare a ansamblului Mănăstirii Curtea de Argeş. Proiectul cu finanţare europeană, în valoare de 5 milioane euro, intitulat „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş, a clădirilor anexă, a bisericii de lemn Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, a zidului incintă, a reţelelor exterioare şi punct de informare” a obţinut finanţare în luna februarie a acestui an. Cofinanţarea proiectului în valoare de 2 % va fi achitată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. „Săptămâna trecută, o delegaţie de la Autoritatea Fondurilor Europene s-a aflat la Curtea de Argeş unde a avut loc prima vizită în teren pentru o evaluare a lucrărilor”, ne-a spus protosinghelul Caliopie Cristian Ichim, stareţul Mănăstirii Curtea de Argeş, care a adăugat că urmează să fie întocmit un raport, iar în luna mai să fie semnat contractul de finanţare. După aceea vor avea loc licitaţiile şi se va semna ordinul de începere a lucrărilor. Termenul de execuţie al lucrărilor prevăzut în proiect este de aproximativ doi ani.

Gina Grigorescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email