În dimineața zilei de 15 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, transmite IPJ Argeș.
În urma abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.655 de lei, totodată fiind reținute 2 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Principalele abateri constatate au fost: 17 pentru depășirea limitei de viteză de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea, 9 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 pentru folosirea telefonului mobil în timpul condusului și 3 pentru lipsa documentelor.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier, polițiștii depistând doi bărbați, unul care a condus sub influența alcoolului și celălalt având dreptul de a conduce suspendat.
Un bărbat de 43 de ani conducea un motociclu având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Un alt șofer conducea sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Și pe numele său a fost întocmit dosar penall, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.