4.200 de argeşeni amendaţi într-un an

An de an, autorităţile locale se chinuiesc să îi determine pe argeşeni să vină la Primărie şi să îşi achite amenzile pe care le-au primit pentru diverse fapte. Fie că este vorba de sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice, de amenzi de circulaţie sau chiar pentru prostituţie, banii din aceste sancţiuni ajung la bugetul local. Amenzile sunt însă aplicate de obicei de Poliţie, iar la Primărie ajung doar procesele verbale. Conform procedurii legale, reprezentanţii Biroului de Impozite şi Taxe Locale sunt apoi obligaţi să îi înştiinţeze pe contravenienţi că ar fi timpul să vină şi să-şi plătească amenzile. Numai anul trecut au ajuns la Primărie 4.200 de procese verbale de contravenţie. „Nu poţi colecta impozite şi taxe locale numai prin somaţii trimise prin poştă sau prin deplasarea inspectorilor cu maşina personală sau prin mijloace de transport în comun”, explică cei care se ocupă de recuperarea datoriilor de la persoanele fizice. Mai mult decât atât, au fost cazuri când inspectorii fiscali au fost jigniţi de cetăţeni în momentul în care aceştia au auzit că au de plătit amenzi sau au de achitat alte datorii la bugetul local. Chiar şi aşa, din cei 4.200 de argeşeni amendaţi anul trecut, au rămas în evidenţele primăriei numai 1.765 de persoane ale căror contravenţii se ridică la suma totală de 949.830 lei, adică aproape 10 miliarde de lei vechi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email