În luna octombrie a acestui an, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş a efectuat 402 controale „cu importanţă majoră pentru supravegherea stării de sănătate a animalelor şi a sănătăţii publice”, conform unui comunicat remis ieri redacţiei. Au fost controlate abatoare, fabrici de carne, măcelării, supermarketuri, ferme, depozite alimentare, etc.
Ca urmare a controalelor, inspectorii sanitar veterinari au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertismente scrise şi 26 amenzi contravenţionale în valoare totală de 73 400 lei, pentru comercializare de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, pentru manipularea produselor alimentare de origine animală cu încălcarea normelor sanitare veterinare, pentru vânzarea de animale fără documentele sanitare veterinare prevăzute de legislaţie, pentru vânzarea de produse alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, etc.
De asemenea, au fost confiscate, scoase din consumul public şi dirijate spre unităţi de neutralizare mai multe cantităţi şi sortimente de produse alimentare: 21 906 kg de carne, 24 846 kg preparate carne, 5538 kg de peşte, 78 kg preparate peşte, 414 litri de lapte, 7912 kg de produse lactate, 4175 de ouă, şi 7561 kg de alte produse, a căror valoare totală a fost de 1 029 118 lei.