Autorităţile locale se plâng că vor rămâne cu ajutoarele alimentare oferite gratuit de U.E pe stoc, în aşteptarea argeşenilor ce au dreptul să le ridice. În municipiul nostru au fost înscrise pe liste aproximativ 4.000 de persoane, însă nu toţi s-au prezentat la Grupul Şcolar Auto pentru a-şi ridica cele 4 kilograme de zahăr şi cele 15 kilograme de făină. „Facem un apel către aceşti oameni să vină să ridice produsele, altfel riscă să le piardă Noi am transmis 220 de comunicări persoanelor cu handicap grav şi accentuat, care nu s-au prezentat să îşi ridice alimentele. În cazul în care nu se vor prezente în perioada următoare, vom redistribui alimentele către celelalte categorii defavorizate. Trebuie să încheiem cu aceste alimente, mai ales că în luna mai, făina va expira”, a precizat primarul Nicolae Diaconu. Astăzi, reprezentanţii Biroului Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară îi aşteaptă pe pensionari să îşi ridice alimentele gratuite. „Luna aceasta, alimentele vor fi distribuite în fiecare zi de miercuri, între orele 10.00 şi 14.00 de la Grupul Şcolar Auto”, a precizat Mariana Moise, de la Biroul de Asistenţă Socială. De cele 15 kilograme de făină şi 4 de zahăr pot beneficia pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei, şomerii, persoanele cu handicap neinstituţionalizate şi beneficiarii de ajutor social, iar listele au fost afişate la sediul primăriei.