400 de participanţi la Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi”

În luna august, în judeţul Argeş se va desfăşura cea de-a XXXI- a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi”. Deschiderea oficială a evenimentului, care este inclus în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Argeşului şi Muscelului, va avea loc duminică, 10 august, la Piteşti. La Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi” vor participa în acest an, pe lângă ansambluri importante din judeţ, formaţii din Belgia, Bulgaria, Belarus, Georgia, Italia, Japonia, Lituania, Macedonia, Spania şi Polonia. „Municipiul Curtea de Argeş va găzdui unul dintre spectacolele din cadrul festivalului, joi, 14 august. De asemenea, tot atunci, va avea loc, pe bulevardul Basarabilor, parada ansamblurilor populare, de la Mănăstire până în zona Stadionului Municipal. La ora 17:30, îi vom primi pe şefii delegaţiilor la Primărie, iar la ora 18:00, va avea loc un spectacol ce va fi susţinut de grupurile folclorice participante. Va fi ceva deosebit, având în vedere faptul că nu mai puţin de 400 de dansatori vor fi prezenţi pe scenă”, a declarat Cristian Mitrofan, viceprimarul municipiului.
Festivalul „Carpaţi” a debutat în anul 1975, la Curtea de Argeş, iar din anul 1990 are şi caracter internaţional. Schimburile culturale şi de idei contribuie la cunoaşterea umană, la îmbogăţirea orizontului spiritual al participanţilor, la întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre delegaţiile din zona Argeşului şi alte regiuni de peste hotare. Evenimentul este înscris în calendarul Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice, sub înaltul patronaj al UNESCO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email