400 de asistenţi au participat la conferinţa organizată de Ordinului Asistenţilor Medicali din Argeş

Aproape 400 de asistenţi medicali au participat ieri la Conferinţa Judeţeană a Ordinului Asistenţilor Medicali din Argeş, care s-a desfăşurat la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din municipiul nostru. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Argeş în parteneriat cu Ordinului Asistenţilor Medicali – filiala Argeş, cu prilejul „Zilei Internaţionale a Asistentului Medical”. De această dată la conferinţă au participat Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş, Nicolae Diaconu, primarul municipiului, Ionela Dăneţ, manager Spitalul Municipal Curtea de Argeş, dar şi mai mulţi consilieri locali din municipiul nostru.
Florin Tecău, preşedinte CJ: „Pentru mine sunteţi mâna lui Dumnezeu care vine să ne salveze”
Chiar în deschiderea evenimentului asistenţii medicali au fost felicitaţi de preşedintele Consiliului Judeţean,  Florin Tecău, pentru modul în care îşi fac datoria. „Sunt alături de dumneavoastră şi în acest sens chiar am încheiat un protocol de colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali. Dumneavoastră îi reprezentaţi pe cei care au grijă de noi. Îmi plec fruntea în faţa dumneavoastră şi sper că împreună să trecem peste toate greutăţile. Munca pe care o faceţi nu este uşoară, iar aşteptările noastre sunt foarte mari. Pentru mine sunteţi mâna lui Dumnezeu care vine să ne salveze atunci când avem nevoie şi pentru acest lucru vă mulţumesc”, a declarat Florin Tecău.
Potrivit organizatorilor, Conferinţa Judeţeană a asistenţilor medicali reprezintă o oportunitate de parcurgere şi analiză a perspectivelor abordării fenomenului schimbării în sănătate la nivel local, instituţional, tema principală fiind „Asistenţii medicali, forţă a schimbării – resursă vitală pentru sănătate”. „Mă bucur că am avut ocazia să ajung la Curtea de Argeş unde avem colegi asistenţi minunaţi. Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi vreau să vă spun că dumneavoastră îmi daţi forţa să merg mai departe şi cred că împreună vom reuşi să devenim o forţă a schimbării”, a declarat Estera Ambruş, preşedintele Ordinului asistenţilor medicali – filiala Argeş.
De asemenea, în cadrul conferinţei, participanţii au vizionat filmul „Asistenţii medicali – forţa schimbării”, film care adus în atenţia publicului mai mulţi asistenţi medicali care s-au remarcat de-a lungul timpului în cariera profesională, reuşind să fie ei înşişi schimbarea la locul de muncă, dar şi pentru întreg sistemul de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email