4 medici noi la Spitalul Curtea de Argeş

Patru medici s-au înscris la ultimul concurs anunţat de Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Posturile au fost mai multe, dar doar pentru specialitatea obstetrică ginecologie s-a înscris unul, pentru postul de medic specialist în  specialitatea ortopedie și traumatologie s-au înscris doi, iar pentru oftalmologie s-a înscris unul. Dosarele de concurs ale candidaţilor au fost admise şi urmează celelalte probe ale concursului la date care vor fi anunţate ulterior.

Managerul interimar al Spitalului, Florin Mitucă, speră că vor veni însă din ce în ce mai mulţi doctori se angajeze la Spitalul Municipal, pentru că e aproape gata blocul ANL pentru cadre medicale iar unitatea sanitară are în derulare un proiect prin care va primi aparatură şi echipamente performante.

Posturile scoase la concurs au fost următoarele: un post cu normă întreagă de medic, specialitatea Medicina Internă la Secția Medicină Internă; un  post  cu  normă  intreagă  de  medic  specialitatea Anestezie  şi  Terapie  Intensivă  la compartimentul ATI; un post cu normă întreagă de medic, specialitatea Medicină de Urgență la Compartimentul Primiri Urgenţe; un post   cu norma întreagă de medic primar, specialitatea obstetrică ginecologie la Compartimentul Obstetrică Ginecologie; un post cu normă intreagă de medic specialist în  specialitatea ortopedie și traumatologie Ia Cabinetul de Ortopedie şi Traumatologie din Ambulatoriu Integrat de Specialitate;  un post cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea oftalmologie Ia Cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriu Integrat de Specialitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email