Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal complex, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, camătă și spălarea banilor, potrivit IPJ Argeş.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2014-2017, patru barbaţi ar fi determinat, prin metoda „loverboy”, un număr de patru femei, să practice prostituția în mai multe țări din Europa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acte repetate. Prin această modalitate, cei patru ar fi obținut aproximativ 250.000 de euro și 85.000 de GBP, sume care ulterior ar fi fost investite în achiziţionarea de maşini de lux şi bunuri imobiliare, pentru ascunderea provenienţei ilicite a acestora.
Dosarul a fost înainat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.