4 bărbaţi au fost reţinuţi după bătaia teribilă dintre rude, de la Pietroşani

Un scandal monstru a izbucnit în prima zi de Paşte la Pietroşani, unde mai multe rude s-au luat la bătaie. O familie întreagă a fost implicată, unii dintre participanţii la petrecere au ajuns la spital, iar patru bărbaţi au fost reţinuţi ieri de poliţişti.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Pietroșani a avut loc o stare conflictuală între mai multe persoane, potrivit IPJ Argeş.

La fața locului au intervenit în scurt timp polițiști din mai multe structuri (respectiv polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești, polițiști din structurile rutieră și ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș), care au aplanat starea conflictuală și au identificat persoanele care au luat parte la incident.

Din verificările efectuate până în prezent de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, s-a stabilit că la conflict ar fi luat parte 15 barbați, aflate în relații de rudenie (dintre care 12 bărbați cu vârste între 19 și 57 de ani, respectiv trei minori de 15 și 16 ani), iar șapte dintre aceștia ar fi suferit leziuni.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

În urma administrării probatoriului, în cursul nopții de 24 spre 25 aprilie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, toți din Pietroșani.

Urmează ca cei în cauză să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email