4 argeşeni prinşi cu lemne furate

Poliţiştii  argeşeni împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Firestiere au depistat în ultimele 24 de ore patru bărbaţi care au deţinut sau au transportat material lemnis fără să aibă documente legale pentru ele, informează IPJ Argeş.

Astfel, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş, precum şi poliţişti din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, alături de specialiştii Biroului Garda Forestieră Judeţeană Argeş din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, precum şi specialişti silvici din cadrul Direcţiei Silvice Argeş, şi personal silvic cu atribuţii de control/de pază din cadrul Ocoalelor Silvice competente, au acţionat pe raza judeţului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos.

Echipele de control au verificat atât depozite ale unor societăţi comerciale cu obiect de activitate comercializarea, prelucrarea şi depozitarea materialului lemnos, cât şi transporuri, precum şi condițiile de tăiere și deţinere a materialului lemnos.

În cele 24 de ore au fost depistați 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, care au deținut sau transportat, cu două atelaje și o autoutilitară, material lemnos fără documente legale.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 de lei şi a fost confiscată cantitatea de aproximativ 2,5  metri cubi de material lemnos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email