32 de angajaţi ai Sucursalei Hidrocentrale au fost concediaţi

Ieri, 32 de angajaţi ai Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş au primit preaviz de concediere. Posturile au fost restructurate ca urmare a deciziei administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza. Conform planului de management al administratorului Remus Borza, numărul angajaţilor Hidroelectrica se va reduce simţitor în perioada următoare. Celor 150 de disponibilizaţi în februarie, din care 16 au fost de la Sucursala din Curtea de Argeş, li se alătură alţi 200 care pleacă acasă până la sfârşitul lui mai, iar restructurarea nu se opreşte aici. „Ar urma să reorganizeze sucursalele şi atunci de la Hidroelectrica ar mai pleca încă 300 de persoane până în 26 iunie. Şi mai sunt 300 de la microhidrocentrale care pleacă până la finalul anului dacă le vinde”, a declarat pentru realitatea.net Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind.
„Sunt 4 procese mari în derulare: fuziunea celor 8 hidroservuri până la 31 mai, comasarea celor 13 sucursale în 8. Un alt proces important este vânzarea microhidrocentralelor care va capitaliza compania şi implemetarea managementului profesionist”, a mai spus Remus Borza pentru sursa citată. Întrebat ce termen dă pentru ieşirea din insolvenţă, acesta a spus: „26 iunie”.
Cinci microhidrocentrale vândute
Potrivit comunicatului postat pe site, „Hidroelectrica demarează procesul de vânzare, într-o primă etapă, a unui lot de 88 de Centrale Hidroelectrice de Mica Putere (CHEMP), prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile “Strategiei în domeniul CHEMP-urilor” aprobată prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 34/13.03.2013. Procesul de vânzare se va desfăşura în etape, începând cu luna iunie 2013, prin metode transparente şi competitive, cu respectarea legislaţiei române în vigoare”. Printre microcentralele care vor fi scoase la vânzare se numără şi cinci ale Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Limpedea, Herăstrău, Tei, Runcu II şi Florei.
Hidroelectrica – producţie record în aprilie
Hidroelectrica S.A. a realizat în luna aprilie 2013 o producţie de energie electrică livrată de 1.621.000 MWh, cu 282.000 MWh mai mult decât in aprilie 2012 şi cu 100.000 MWh mai mult decât media lunară a ultimilor 17 ani, potrivit datelor oficiale făcute publice de administratorul judiciar.
Hidroelectrica S.A. derulează în prezent pe Piaţa Concurenţială un număr de 87 de contracte de vânzare-cumpărare de energie electrică, 85 dintre acestea fiind încheiate urmare a participării la licitaţii organizate pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB) şi Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale cu Negociere Continuă (PCCB NC).
Pretul mediu lunar de tranzactionare pe Piaţa Concurenţială a fost de 194 lei/MWh, iar pe Piaţa Zilei Următoare şi Piaţa de Echilibrare de 192 lei/MWh.
Dacă în mod curent, Hidroelectrica deţine o cotă de piaţă de 28%, în perioada 29.04.-07.05.2013, aceasta a atins 50%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email