Pentru a nu mai plăti pierderile de apă din reţea şi pentru a şti exact cantitatea de apă pe care o consumă într-o anumită perioadă de timp, foarte mulţi argeşeni au montat apometre. La sfârşitul anului trecut, din cele 7.057 de apartamente din municipiul nostru, doar 641 nu erau contorizate. Restul de 6.416 locuinţe au deja apometre. Însă, angajaţii societăţii Aquaterm vor continua acţiunea de montarea a apometrelor, urmând ca în cursul acestui an să fi contorizate şi celelalte apartamente. De asemenea, şi abonaţii de la casele din Curtea de Argeş au solicitat montarea apometrelor. Astfel, dintr-un număr de 4.667 de case din municipiul nostru, 4.168 sunt contorizate, iar la restul de 499 de locuinţe se vor monta apometre în perioada următoare.
În ceea ce priveşte numărul scărilor de bloc, mai sunt fără apometru 303, din cele 428 existente în Curtea de Argeş. Tot la sfârşitul anului trecut, potrivit unei situaţii întocmite de reprezentanţii Aquaterm, din cei 62 de agenţi economici care au contracte cu societatea care furnizează utilităţile, doar cinci nu au apometre. La asociaţiile familiale, biserici şi SRL-uri se înregistrează următoarea situaţie: din numărul total de 450 de contracte încheiate, mai sunt 36 de abonaţi care nu au montate aparate de contorizare a apei reci.