3000 de argeşeni primesc câte 28,5 kilograme de alimente de la UE

Şomerii, cei care beneficiază de prevederile Legii privind venitul minim garantat, persoanele cu handicap grav şi accentuat precum şi pensionarii cu venituri  mici îşi vor putea ridica peste câteva zile alimentele oferite gratuit de Uniunea Europeană. Din municipiul nostru vor beneficia de aceste ajutoare aproximativ 3.000 de persoane. „Spre deosebire de anii anteriori, nu vom mai afişa liste la primărie ci vom trimite înştiinţări la domiciliu şi astfel îi vom invita pe fiecare să îşi ridice produsele. Vom face programări pe zile, pentru a evita aglomeraţia”, a declarat Mariana Moise, de la Serviciul de Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială.
Cetăţenii vor primi din partea Uniunii Europene 28,5 de kilograme de alimente: 16 kg de făină, 8 kg de mălai, 1,5 kg de biscuiţi, 2 kg de zahăr şi 1 kg de lapte praf. „Avem aproximativ 100 de tone de alimente şi, dată fiind cantitatea deosebit de mare, nu am decis încă unde va fi centrul de distribuire. Astăzi (n.r.- ieri) au sosit ultimele cantităţi şi mai trebuie să sosească şi laptele praf”, adaugă Mariana Moise. Ajutoarele alimentare sunt oferite familiilor şi persoanelor singure care beneficiază de venitul minim garantat, şomerii, pensionarii sistemului public de pensii care primesc sub 400 de lei pe lună şi persoanele cu handicap neinstituţiona­lizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email