Aproape 300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție al Judeţului Arges, vor fi la datorie, în medie, în fiecare zi, în minivacanța de Rusalii, alături de ceilalți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, dar și alți parteneri instituționali, pentru siguranța argeșenilor, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Argeș.
”În această perioadă, peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, vor acţiona, zilnic, pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, precum şi a celorlalte fapte de natură a aduce atingere normelor de convieţuire socială.
O atenție deosebită va fi acordată zonelor aglomerate, stațiunilor turistice, dar și traseelor care converg spre lăcașele de cult unde vor avea loc manifestări religioase ocazionate de sărbătoarea de Rusalii.
De asemenea, aproximativ 60 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. În fiecare zi a perioadei, pe drumurile din judeţ vor fi organizate acțiuni pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză sau care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste o conduită preventivă în trafic.
Mobilizați pentru misiunile din această perioadă vor fi polițiștii din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care vor interveni, dacă situația o va impune”, conform sursei citate.