3 oferte pentru reabilitarea podului de lângă Lukoil.Lucrarea va costa peste 2 milioane de lei

Podul peste pârâul Valea Iaşului va fi reparat. Vă reamintim că anul trecut, pe 15 august, după ce o furtună groaznică s-a abătut asupra municipiului, un trotuar al podului, care era blocat şi semnalizat cu circulaţia interzisă, s-a prăbuşit în pârâu. Reprezentanţi ai administraţiei publice locale au declarat atunci că nu sunt probleme cu podul propriu zis, ci doar cu trotuarele care „au fost lipite” după ce podul a fost construit.

Municipiul Curtea de Argeş a scos la licitaţie un contract pentru „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare pod peste pârâu Valea Iașului”, cu o valoare estimată de 2.052.584,25 lei (fără TVA).

Potrivit anunţului publicat pe sistemul electronic de achiziţii publice, suma de peste două milioane de lei este constituită astfel – pentru serviciile de proiectare (inclusiv asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor) – 93.250,00 lei (formată din cheltuieli pentru documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor 6.500.00 lei, cheltuieli privind verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuție 2.750,00 lei, cheltuieli pentru proiectare și inginerie – proiect tehnic și detalii de execuție 73.500,00 lei, cheltuieli privind asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor 10.500,00 lei).

Banii provin din bugetul local

Pentru execuția lucrărilor valoarea estimată este de 1.959.334,25 lei, şi este formată din cheltuieli pentru construcții și instalații 1.899.500,00 lei, şi  cheltuieli pentru organizarea de șantier 59.834,25 lei. Valoarea estimată a contractului de achiziție nu cuprinde suma aferentă cheltuielilor diverse și neprevăzute stabilită în bugetul proiectului, respectiv suma de 307.887,64 lei, fără TVA.

La licitaţia care a avut loc de curând au fost depuse trei oferte ale unor asocieri de firme, astfel Asocierea COMESAD DRUMURI (Leader), REPARAŢII MODERNIZĂRI RETEHNOLOGIZARI ARGEŞ,CENTRUL DE PROIECTARE ŞI CONSULTANŢĂ RUTIERĂ, BEST PROIECT PREST SRL, Asocierea  MELENTARII (Leader), CONS DRUM S.R.L. şi Asocierea FLORIMAR CONSTRUCT TOTAL SRL (Leader), PROIECT INFRA 2005 S.R.L.

În această perioadă se analizează ofertele, conform sistemului electronic de achiziţii publice. Banii pentru această investiţie sunt din bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email