3 asocieri de firme au depus oferte pentru modernizarea transportului public la Curtea de Argeş

Inclusiv Kranz Eurocenter şi Valahia Construct se bat pentru contractul de 5 milioane de euro

Trei asocieri din care fac parte firme importante din Argeş, dar nu numai, au depus oferte la licitaţia organizată de Municipiul Curtea de Argeş pentru „Servicii de elaborare proiect tehnic, detalii de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului și lucrări construcții în cadrul proiectului „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”. Potrivit LicitatiaPublica.ro, cele trei asocieri sunt – VALAH CONSTRUCT GRUP (Leader), MODVEST CONSTRUCT 2000 S.R.L., STAR TRADING IMPEX S.R.L., cu subcontractanţii SILVORA TERA SRL, REPARAŢII MODERNIZĂRI RETEHNOLOGIZĂRI ARGEŞ, SELCA S.A., DELTA THERM INSTAL 2000, Development Future Solution srl, ELECTRO METAL CONSTRUCT EMCO, TOTAL ELECTROCONSTRUCT VG. A doua asociere de firme este formată din KRANZ EUROCENTER S.R.L. (Leader),TEHNO CONSULTING SOLUTION şi TEHNO CONSULTING SOLUTION, iar a treia din SC CENTER AKCES COMSERV SRL (Leader), DREI KONSTRUKT, KORONA N.G.S.,ELECTROPRECIZIA A.G.

Valoarea estimată a contractului este de 17,368,000.35 lei fără TVA, 10.667.920 lei cu TVA, adică aproape 5 milioane de euro.

Se construieşte şi o autobază

Obiectivul generalal proiectului „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, finanţat din fonduri europene, „vizează dezvoltarea transportului public în municipiul Curtea de Argeș şi reducerea emisiilor GES prin îmbunatațirea condițiilor de deplasare, creșterea mobilitătii cetăţenilor prin modernizarea sistemului de transport public local, respectiv prin creșterea siguranței și confortului participanților la trafic”, conform prezentării oficiale.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt realizarea unui garaj/autobază, inclusiv infrastructura tehnică aferentă; modernizarea transportului în comun prin achiziționarea a14 autobuze electrice; construirea/amenajarea/modernizarea stațiilor de transport public; construirea stațiilor de alimentare a autobuzelor electrice; modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat; crearea/extinderea/modernizarea sistemelor de bilete de călători; reabilitare străzii Lt. Pavelescu – cele două tronsoane care asigura accesul spre garaj/autobază.

Mai mult, vor fi amenajate 18 stații de reîncarcare electrică achiziționate /instalate/construite pentru autobuzele alimentate electric, un depou/autobază , vor fi construite/modernizate/reabilitate 52 de stații de transport public şi va fi implementat un sistem de managementul traficului.

Lungimea infrastructurii rutiere (cu statut de stradă urbană) utilizată prioritar de transportul public de călători în vederea reducerii emisiilor de echivalent CO2 din transport reabilitată va fi de 0,464 kilometri. În plus, vor fi plantaţi 58 de arbuşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email