26 de milioane de euro are la dispoziţie Primăria în acest an

Primarul susţine că 62% din total vor fi folosiţi pentru dezvoltarea oraşului

Consiliul Local Curtea de Argeş a adoptat miercuri bugetul municipiului pentru acest an. Şedinţa de buget a fost furtunoasă, s-a lăsat cu ţipete şi declaraţii sforăitoare, dar la final bugetul a fost aprobat cu şase abţineri şi 12 voturi pentru. S-au abţinut consilierii USR PLUS, cei de la PMP şi liberalii Doru Georgescu şi Marius Moisescu, prilej pentru primarul Constantin Panţurescu să-i acuze că doresc blocarea oraşului. Liderul aleşilor locali USR, Bogdan Marina, a spus că se abţin pentru că „transparenţa este un principiu care nu este respectat la Curtea de Argeş”, iar Mădălin Marinescu a spus că a votat pentru „continuarea proiectelor aprobate şi demarate deja anul trecut”.

Cum este construit bugetul

Bugetul local este construit pe două secţiuni, secţiunea de funcţionare, care acoperă finanţarea cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite de lege, şi secţiunea de dezvoltare, care se referă la implementarea politicilor de dezvoltare locală.

Veniturile totale prevăzute în bugetul local din anul 2021 sunt în sumă de 128.703.020, şi sunt formate din – venituri proprii -36.984.000 lei (impozite şi taxe pe proprietate, venituri din capital, venituri din proprietate, cote defalcate din impozitul pe venit), sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate , sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Veniturile pentru secţiunea de funcţionare sunt de 45.182.800 lei, iar pentru secţiunea de dezvoltare 83.520.220 lei. Primarul Constantin Panţurescu a ţinut să sublinieze pentru presă că „62% din buget se folosesc pentru dezvoltarea oraşului”.

Cheltuielile totale prevăzute în buget sunt 140.620.300 lei, din care cheltuieli pentru secţiunea de funcţionare 45.182.800 lei şi cheltuieli pentru dezvoltare 95.437.500 lei.

Municipiul are alocată suma de 112.712.100 lei, din care cheltuieli de personal (salarii) 6.357.600 lei, cheltuieli cu bunuri şi servicii 7.319.500 lei, fond de rezervă în sumă de 800.000 lei, transferuri între unităţi ale administraţiei publice 2.820.000 lei, alte cheltuieli 72.000 lei, şi cheltuieli de capital 95.343.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email