250 de polițiști vor fi în weekend pe străzi

Poliţiştii argeşeni, împreună cu celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca evenimentele cultural artistice și sportive ce vor avea loc în județul nostru, să se desfășoare în siguranță, anunță IPJ Argeș.

”Aproape 250 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, cu scopul prevenirii faptelor antisociale și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru a asigura sprijin operațional pentru punerea în aplicare a măsurilor specifice pentru prevenirea și combaterea efectelor cauzate de temperaturile caniculare din perioada imediat următoare.

Polițiștii au în atenție în special zonele aglomerate, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru acest gen de activități.

Vă reamintim faptul că, zilnic, vor acționa polițiști rutieri care se vor afla pe drumurile publice din județ efectuând filtre rutiere, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație, folosind în acest sens aparatele radar, DrugTest și etilotest.

De  asemenea, având în vedere temperaturile caniculare prognozate pentru următoarea perioadă, sfătuim participanții la trafic să țină seama de câteva recomandări pentru a reduce riscul de a fi implicați în evenimente rutiere:

– Asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald. Țineți cont de faptul că, la temperaturi ridicate, pe distanțe mai lungi și viteze mari, crește riscul ca pneul să explodeze.

– Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că starea tehnică a vehiculului este bună; în cazul autoturismelor, verificați funcționalitatea  instalației de aer condiționat;

– Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să evite pe cât posibil deplasarea cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare.

– În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

– În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese, în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.

– Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto!

– Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dimineața devreme sau seara, când temperaturile nu sunt la fel de ridicate și informați-vă asupra stării drumului pe care urmează să îl parcurgeți.

Pentru conducătorii auto care au planificate drumuri în țară, reiterăm faptul că, potrivit C.N.A.I.R., sâmbătă și duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în județele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare.

Unul dintre drumurile naționale vizate de acestă restricție este și DN 65, drum ce traversează și județul nostru”, se arată în comunicatul IPJ.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email