Polițiștii argeșeni vor fi la datorie și în această minivacanță, iar activitățile se desfășoară în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii şi liniștii publice, informează IPJ Argeș. Astfel, peste 250 de poliţişti argeșeni vor fi la datorie, pentru ca minivacanța să fie una liniștită.
Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, vor acționa, zilnic, pe raza de competență, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerț ilicit, precum şi a celorlalte fapte de natură a aduce atingere normelor de conviețuire socială.
O atenție deosebită va fi acordată zonelor aglomerate, zonelor unde se desfășoară diverse manifestări, dar și piețelor, târgurilor și zonelor turistice.
De asemenea, poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie rutieră vor acţiona pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. În fiecare zi a perioadei, pe drumurile din judeţ vor fi organizate acțiuni pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză sau care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Recomandăm șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste o conduită preventivă în trafic.
Mobilizați pentru misiunile din această perioadă vor fi și polițiștii din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care vor interveni, dacă situația o va impune.
O atenție deosebită se va acorda comercializării și utilizării articolelor pirotehnice. Reamintim faptul că:
– articolele pirotehnice de tip petardă nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, iar utilizarea ce nu corespunde cu destinația acestora se sancționează contravențional, cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
– de asemenea, comercializarea de către orice persoană neautorizată de articole pirotehnice, indiferent de categorie, constituie infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
În caz de nevoie, apelați Numărul Unic de Urgență 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist.
Și pentru că în această minivacanță sărbătorim Marea Unire de la 1 decembrie 1918, un eveniment marcant pentru fiecare român, suntem datori să onorăm sacrificiile, dorința de unitate și spiritul luptător al românilor din acele vremuri.