Ca foste cadre militare active, profesiune cu care ne mândrim, noi, cei doi autori ai articolului de față, ne-am decis ca în cinstea Zilei Armatei române să scriem despre o evocare istorică, în acest ziar argeșean. Am considerat ca articolul să fie dedicat unui erou reprezentativ al armatei noastre din cel de-al doilea război mondial. Personajul la care ne-am oprit este nu doar reprezentativ, ci singular pe plan național și internațional. Este vorba de Marin Lungu, care la vârsta de numai 7 ani a devenit „copil de trupă” într-un regiment de infanterie ce își avea garnizoana în Dobrogea și care a participat apoi la acțiunile militare de pe frontul de vest al celui de al doilea război mondial, iar la vârsta de doar 9 ani avea să fie caporal în armata română și erou național.
Înainte de a ne referi la povestea adevărată a caporalului și eroului de 9 ani, Marin Lungu, să vedem ce se înțelege prin noțiunea de „copil de trupă”? În această privință, vom apela la „Micul Dicționar Enciclopedic”, în care se consemnează: „ copil de trupă = băiat orfan, crescut și educat într-o unitate militară”. Marin Lungu, fiind copil orfan, dintr-o familie de dobrogeni care-și duceau greul vieții în condiții dramatice de ordin material, la 7 ani a devenit „copil de trupă”, în Regimentul 40 Infanterie Medgidia. Cei în drept din comanda regimentului, au aprobat imediat solicitarea respectivei familii și înregimentat imediat i s-a confecționat uniforma militară în toată regula, cu veston, epoleți și nasturi strălucitori. A fost repartizat într-o companie de infanterie, primit cum se cuvine de militarii acesteia, care s-au ocupat de creșterea, formarea și educarea lui. De dimineața, din zori, până seara târziu, când trompetul regimentului suna stingerea, micuțul oștean se afla cu militarii companiei în programul acesteia; la instrucție, la tragerile cu armamentul din dotare, la orele de educație civică și militară. Permanent era în atenția tuturor, de la simplul camarad de companie la comandantul acesteia, la comandantul de batalion sau de regiment. Așa avea să treacă cu bine un an și ceva, timp în care unitatea își parcurgea programul pregătirii de luptă. A venit apoi ziua „întoarcerii de arme de la 23 august 1944”, când Regimentul 40 Infanterie, împreună cu divizia din care făcea parte a plecat pe front! În această situație, el Marin Lungu, pentru a fi cruțat de vitregiile războiului, urma să fie lăsat în cazarmă, la „partea sedentară” a regimentului. La primirea acestei vesti, micuțul oștean s-a întristat. El nu putea să înțeleagă de ce i s-a refuzat cererea, dar nici să se despartă de „frații” și camarazii lui de companie, considerând astfel că rămâne „vitreg”, după cum avea să spună el în anii ce au urmat, scriind toate acestea într-o carte a sa. Cineva l-a îndemnat să iasă la raportul comandantului de regiment și să-i solicite să meargă și el pe front cu foștii săi camarazi. Zis și făcut! A ajuns la biroul acestuia. Comandantul de regiment, colonelul Ion Botea, cu gânduri părintești, de a-l cruța pe micul ostaș de greutățile și pericolul războiului, a încercat să-l convingă ca să rămână la „partea sedentară”, căutând să-l lămurească că el „este prea mic pentru a face față unui război așa de mare!” Dar el, Marin Lungu, a ținut morțiș una și bună: „doresc să merg și eu pe front cu frații mei mai mari, care mă iubesc, care se îngrijesc de mine, care mă vor apăra!” (…)(va urma)
Gl. Bg. ( rtg.) Florian TUCĂ
Col. ( rtg.) Laurențiu DOMNIȘORU
