La Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” continuă parteneriatele şi proiectele cu şcoli din toată Europa, iar acum din toată lumea. În luna august a anului viitor, 22 de elevi şi patru profesori ai Colegiului pleacă în China, după ce în iulie tot atâţia profesori şi elevi chinezi vin la Curtea de Argeş.
Vă reamintim că, în vară, o echipă de studenţi şi profesori chinezi a vizitat Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, continuând tradiţia pe care comitetul pentru proiecte internaţionale care funcţionează în cadrul şcolii a dezvoltat-o din 2007, comitet din care fac parte 29 de profesori ai Colegiului.
Vizita a fost posibilă datorită relației foarte strânse dintre profesorul de chimie Gheorghe Costel şi Daniela Popescu, expert UNESCO, preşedinta Federaţiei Cluburilor şi Asociaţiilor UNESCO din Europa şi America de Nord. Din delegaţia care a ajuns la „Vlaicu Vodă” în vară au făcut parte elevi și profesori de la patru licee private din China. Delegaţia a fost condusă de Melody Yang, una dintre directoarele consorțiului educațional canadiano-chinez din care fac parte 28 de licee, printre care şi cele patru. Mulțumită impresiei pe care au făcut-o activitățile de proiect din cadrul parteneriatelor internaționale care au fost prezentate, din 2020 va înceape o colaborare de tipul unui schimb educațional între Colegiul „Vlaicu Vodă”, Federația Cluburilor UNESCO și consorțiul canadiano-chinez.