2. LEGENDARUL NEAGOE BASARAB, UN VOIEVOD SFÂNT AL NEAMULUI ROMÂNESC

Potrivit scrierilor şi vestigiilor istorice, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domnitor la Ţării Româneşti în perioada 1512-1521, s-a născut probabil în anul 1481 sau 1482. În anul 1512, când Voievodul a urcat pe tron la insistenţele poporului său, şi-a relevat descendenţa, ca fiind unul dintre cei patru al lui Basarab cel Tânăr, care a domnit în Ţara Românească de două ori: 1477-1481; 1481-1482 – când este ucis de boieri la Glagovia. Acesta a fost fiul lui Basarab II (1442-1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431).

Rămas orfan de mic copil, Neagoe a beneficiat de o educaţie înrâurită de credinţa ortodoxă a mamei sale Neaga, care aparţinea boierilor craioveşti. Astfel, încă de la o vârstă fragedă viitorul Voievod s-a desprins cu virtuţile creştine, însuşindu-şi, totodată, învăţăturile mântuitoare pentru suflet.

În procesul formării personalităţii sale evlaviosul Neagoe a avut drept şcoală Mănăstirea Bitriţa (olteană), cunoscută ca fiind ctitoria străbunicilor săi. Aici, şi-a pus amprenta asupra pregătirii sale individuale şi duhovniceşti cel care a fost patriarhul Nifon al II-lea al Constantinopolului (1486-1488; 1496-1498), grec de origine, detronat de două ori de către sultan. Acesta, aflându-se în exil la Adrianopole, la solicitarea Voievodului Radu cel Mare (1495-1508), a venit în Ţara Românească în anul 1502, cu încuviinţarea sultanului Baiazid al II-lea, unde a fost instalat ca si conducător al bisericii ortodoxe. Acest sfânt ierarh (încă din viaţa pământească), renumit pentru alesele sale virtuţii arhiereşti, detronat de două ori de către sultan datorită moralităţii şi sfinţeniei sale, era cunoscut ca fiind „cel mai mare luptător pentru credinţă şi rezistenţă creştină din câţi urcaseră pe tronul patriarhiei ecumenice, după cucerirea Constantinopolului în 1453”.

Aşadar, potrivit scrierilor timpului, câteva însuşiri ale profilului Sfântului Nifon sunt evidenţiate în continuare. „Ştiinţa lui de carte grecească şi slavonească nimeni n-a avut-o în acea vreme; smerenia şi înfrânarea lui au uimit chiar şi pe cei ce l-au asuprit. Cutezanţa lui faţă de cei greşiţi nu cunoştea margini şi era fără sfială faţă de ranguri sau dregătorii. Necazurile şi surghiunul nu i-au stăvilit iubirea sa de turmă şi de adevăr. Cinstirea pravilei creştineşti şi apărarea dreptei credinţe l-au stăpânit întreaga viaţă. Iar milostenia sa era atât de largă încât nu şi-au aflat asemănare”.

Ca urmare a unor neînţelegeri cu domnitorul Radu cel Mare, acest Sfântul Nifon a fost nevoit în anul 1505 să se retragă în muntele Athos – unde s-a stins în anul 1508. Îndepărtarea lui de de la cârma Mitropoliei Ţării Româneşti s-a datorat unei situaţii creată de către domnitor, care vroia să-şi mărite sora cu un boier moldovean refugiat din Moldova lui Ştefan cel Mare, căsătorit cu o soţie de care nu fusese despărţit canonic. Fapta nu a fost acceptată de către Sfânul Nifon, care l-a şi mustrat pe domnitor.

Sfântul Nifon a lăsat în urmă importante realizări concretizate prin întărirea ortodoxiei românilor în faţa expansiunii islamice, fiind canonizat, ulterior, la propunerea Sfantului Voievod Neagoe Basarab, în ziua de 16 August 1517. Icoana Sfânului se află în partea dreaptă a iconostasului din paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, unde sunt venerate moaştele Sfintei Mucenite Filofteia

Deşi Sfântul Nifon i-a propus domnitorului Radu cel Mare mutarea mitropoliei Argeşului la Târgovişte, acest deziderat l-a îndeplinit ulterior Voievodul Neagoe Basarab, ca discipol duhovnicesc al strălucitului ierarh.

Gavril Protul, cronicarul şi conducătorul (protosul) Muntelui Athos, evidenţiază că tânărul Neagoe l-a avut profesor şi duhovnic pe Sfântul Nifon. Aşa se explică cunoaşterea de către viitorul domn a limbilor de circulaţie europeană din acele vremuri (slavona, sârba, greaca, latina, turca, germana, italiana), precum şi complexitatea învăţăturilor de înaltă tărie duhovnicească, ceea ce i-au permis realizarea operei sale erudite „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.

Înainte de a fi ales domnitor al Ţării Româneşti, Neagoe Basarab a făcut parte din Sfatul Domnesc al Ţării. El răspunde în Cancelaria domnitorului Radu cel Mare de legăturile cu lumea externă. În acest context, el, ca tânăr trecut de 20 ani, era iniţiat şi perfecţionat în tainele culturale, şi duhovniceşti necesare în marea şcoală a timpului – Mănăstirea Bistriţa (olteană). Aşadar, Neagoe putea comunica foarte bine în limbile ţărilor vecine şi ale puterilor timpului, conducând solii prin ţările din Occident şi Orient, ceea ce i-a permis să cunoască pe marii gânditori ai vremii şi operele lor.

După o serie de călătorii în Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, eruditul Neagoe a revenit în ţară, unde a primit mai multe dregătorii, după încheierea misiunilor sale de sol (diplomat), ocupând succesiv mai multe funcţii în structurile statale de conducere ale Ţării Româneşti, astfel: postelnic la 28 ianuarie 1501; mare postelnic – decembrie 1501-19 iunie 1509; mare comis – 24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511.

Marele postelnic era cel însărcinat cu paza şi grija odăii domneşti şi totodată „tălmaci de protocol”, fiind cel care avea drept responsabilitate primirea şi prezentarea solilor domnitorului, precum şi traducerea aferentă convorbirilor.

Atât în Bănia Craiovei, unde unii dintre boierii Craioveşti erau înrudiţi, prin căsătorie, cu domniţe de la curtea despoţilor sârbi, cât şi în şcoala Mănăstirii Bistriţa, tânărul Neagoe a învăţat slavona şi limba sârbă, chiar cu mult timp înainte de 1504. Tot atunci, despotul sârb Gheorghe Brancovici (mitropolitul Maxim de mai târziu) s-a refugiat în Ţara Românească cu nepoata sa Miliţa – Despina, fiica fratelui său (despotul Iovan Brancovici), cu care tânărul Neagoe se va căsători în acelaşi an şi va avea apoi şase copii.

În virtutea instruirii sale deosebite, tânărul Neagoe s-a implicat la tipărirea primului Liturghier în limba slavonă (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetravanghelului (1512). Aceste lucrări sfinte au fost realizate cu multă grijă de către ieromonahul Macarie la Mănăstirea Bistriţa şi tipărite apoi la Mănăstirea Dealu (ctitorie a domnului Radu cel Mare).

După alungarea sa de către Voievodul Radu cel Mare de la conducerea Mitropoliei statului, Sfântul Ierarh Nifon a fost primit o perioadă la ctitoria boierului Barbu Craiovescu – Mănăstirea Bistriţa –, unde este ocrotit de către tânărul Neagoe Basarab (fără acordul domnitorului), devenindu-i, totodată, ucenic.

Încă din tinereţe, Neagoe Basarab, dat fiind în grija învăţatului Macarie – ieromonah la Mănăstirea Bistriţa, s-a iniţiat în arta cărturărească şi, totodată, s-a implicat duhovniceşte în tipărirea celor trei cărţi de importanţă majoră în rânduiala slujbelor bisericeşti.

B. P. Haşdeu îl considera pe cel mai „inteligent voievod al românilor” ca fiind un „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof”, iar Nicolae Iorga „un domn cu apucături împărăteşti”.

Activitatea culturală a Voievodului a fost încununată de elaborarea operei sale „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (creată între anii 1513-1521), de o valoare inestimabilă pentru neamul românesc, considerată „un veritabil tratat  de diplomaţie” şi un îndrumar veridic atât pentru succesorul său la tron, cât şi pentru ceilalţi domnitori care vor urma la tronul Ţării Româneşti.

Aceste scrieri relevă în esenţă atât elemente principiale de guvernare politică statală determinante de performanţă, cât şi îndrumări de natură colectivă adecvate tineretului dar şi detalii de valorizare şi în influenţare spirituală ortodoxă (de factură bizantină) a conducătorilor şi poporului Ţării Româneşti. Originea Învăţăturilor lui Neagoe Basarab a fost stabilită în 1970 de către “Al Doilea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene“.

         Opera Voievodului român, a fost plagiată de către Ivan al IV – lea al Rusiei, cunoscut ca şi Ivan cel Groaznic (1547-1524) şi primul cneaz moscovit care s-a intitulat „ţar” al ruşilor. În realizarea obiectivului său imoral, ţarul l-a implicat pe ambasadorul său la Constantinopol (Teodor Mamalachos) în scopul de a-şi demonstra o înaltă moralitate, pentru a fi recunoscut oficial ca „bazileu” de către Patriarhul Constantinopolului. Diplomatul care a lucrat la transformarea operei domnitorului român a uitat să înlocuiască numele său – Neagoe Basarab, Teodosie (fiul său), Neaga (mama sa), Ioan şi Petru (băieţii săi), precum şi Stana, Roxana şi Anghelina ( fiicele acestuia).

Documentul reprezentând plagiatul, semnat de Teodor Mamalachos, a fost revelat în anul 1988 în urma descoperirii involuntare a cercetătorului italian Santo Luca, acesta neînţelegând contextul istoric al scrierilor respective. Demonstrarea plagiatului a fost realizată cu mult profesionalism de către renumitul român Dumitru Snagov (n. 1927; d. 2001).

Derularea activităţii de conducător statal a strălucitului Voievod Neagoe Basarab este dependentă de principiile Învăţăturilor sale către fiul său Teodosie, ce îi va urma cu siguranţă la tronul Ţării Româneşti, pentru puţin timp. Această operă va fi încheiată, totuşi, la sfârşitul domniei sale, dar efectele au fost cunoscute încă din viaţa Sfânului Voievod, după cum argumentează, după mai bine de 30 de ani, soţia sa Despina, devenită monahia Platonida.

VA URMA

Prof.univ. dr. Gheorghe MINCULETE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email