1.600 de fermieri au depus cereri pentru obţinerea subvenţiilor pentru bovine

Proprietarii de bovine din zonele defavorizate ale judetului Argeş pot depune până pe 20 septembrie, la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cererile de plată pentru ajutoarele de stat. Iniţial, perioada de depunere a dosarelor de către fermieri era până pe 31 august, însă termenul a fost prelungit până pe 20 septembrie, pentru ca toţi cei vizaţi să se înscrie în programul “Vaca defavorizată”. Pentru a putea primi subvenţia, fermierii înregistraţi cu exploataţiile în zonele defavorizate in judeţul Argeş trebuie să deţină între 2 şi 15 bovine, care au fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor. Acte necesare pentru depunerea dosarelor: formular tip de la APIA Argeş, copie după certificatul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului, copie a certificatului de înregistrare fiscală, copie a cărţii de identitate sau după caz o copie după paşaportul fiecărei vaci de lapte şi o copie a documentului cu coordonate bancare şi dosar cu şină. De asemenea, recent s-a încheiat şi perioada de depunere a cererilor pentru acordarea subvenţiilor pentru creşterea bovinelor. „La centrul local APIA au depus cererile pentru acordarea subvenţiilor 1.600 de fermieri din cele 14 localităţi arondate centrului nostru”, a spus Nicolae Tomescu, şeful centrului local APIA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email