La centrul local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se depun, în această perioadă, cereri pentru acordarea subvenţiilor pentru suprafeţele de teren. La centrul APIA din Curtea de Argeş sunt arondate 14 localităţi de pe valea Topologului şi valea Argeşului. „Am trimis invitaţii fermierilor pentru a le comunica data şi ora la care trebuie să se prezinte la sediul APIA. Depunerea cererilor a început pe data de 2 martie, iar până în acest moment s-au prezentat la sediul nostru 1500 de fermieri, reprezentând aproximativ 93%”, ne-a informat Nicolae Tomescu, şeful centrului local APIA. La depunerea cererilor, persoanele care vor primi subvenţii trebuie să aibă asupra lor următoarele acte: copie după buletinul de identitate sau cartea de identitate, un extras de cont reactualizat şi un dosar plic.
Cererile, doar până pe 15 mai
Data până la care se pot depune cererile pentru subvenţia pe suprafaţă este 15 mai. „Pentru fermierii care nu depun cererile până pe 15 mai, termenul va fi prelungit până pe 9 iunie. Însă, cei care vor aduce cererile după 15 mai vor fi penalizaţi cu 1% pe zi pentru fiecare zi lucrătoare. Oamenii trebuie să ştie că suprafaţa eligibilă a unei ferme este de un hectar, iar dacă terenul este împărţit în parcele acestea trebuie să aibă suprafaţă de minim 0,3 hectare”, a spus Nicolae Tomescu. Până acum, nu a existat niciun fel de problemă la depunerea cererilor pentru acordarea subvenţiilor. „Fiecare fermier s-a prezentat la sediul APIA la data la care a fost programat. Nu au existat neînţelegeri deoarece cererile vin imprimate, iar cei care au cumpărat sau vândut un teren trebuie doar să îl adauge în cerere sau să îl taie din listă”, a mai spus şeful centrului local APIA.