140 de filtre organizate în minivacanța de Crăciun de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au fost la datorie, în minivacanță pentru ca argeșenii să se bucure de linişte şi siguranţă, IPJ Argeș.
Astfel, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, aproximativ 250 de polițiști au acționat, în medie, zilnic, în teren, conform sursei citate.

„Activităţile s-au desfăşurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, polițiștii desfășoară activități în domeniul siguranței circulaţiei pe drumurile publice, menţinerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, al prevenirii delictelor silvice, precum și pentru prevenirea și combaterea actelor de comerţ ilicit, în special a produselor alimentare specifice. O atenție deosebită s-a acordat și se va acorda şi comercializării și utilizării articolelor pirotehnice.

Au fost desfășurate și activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 2.531 de persoane, au fost verificate 1.688 de autoturisme și au fost efectuate 803 testări cu aparatele din dotare.

În cadrul celor 140 de filtre organizate, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 607 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 135.000 de lei, dintre care 460 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (13 pentru consumul de alcool și 94 pentru nerespectarea regimului legal de viteză), iar 133 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

De asemenea, au fost reținute 49 de permise de conducere și au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii argeșeni vor continua acțiunile, pentru prevenirea oricăror evenimente negative și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email