Toată distracţia a costat comunitatea locală 15.000 de euro
Vacanţa la mare a fost ascunsă sub umbrela unor cursuri de formare profesională
Trei persoane s-au specializat în „Comunicarea în cadrul instituţiilor publice”
Bătaia de joc la adresa cetăţenilor care plătesc taxe şi impozite locale este maximă şi în Argeş. După ce zilele trecute v-am prezentat cazul Primăriei Băiculeşti, acolo unde de ani de zile angajaţii merg la mare sau în Deltă vara, la cursuri, pe banii locuitorilor comunei, astăzi vă aducem la cunoştinţă un caz şi mai revoltător, la Pietroşani. Duminică, 8 august, 12 angajaţi ai instituţiei s-au întors de la mare. 12 din 13 câţi are Primăria. Că s-au simţit bine la un hotel de 3 stele din Mamaia, şi şi-au încărcat bateriile pentru un an de muncă în care vol lucra exclusiv în folosul cetăţenilor care le plătesc salariile, nu e un lucru rău, dacă se va întâmpla aşa. Rău este că toată distracţia a fost pe banii aceloraşi cetăţeni din Pietroşani, care le plătesc şi salariile.
Potrivit sistemului electronic de achiziţii publice, SICAP, Primăria Pietroşani a cumpărat mai multe cursuri de formare profesională pentru proprii angajaţi. Cursurile s-au ţinut între 2 şi 8 august la Mamaia, la Complex Mediteranean, de 3 stele, acolo unde s-au distrat şi colegii lor de la Primărie Băiculeşti.
Cei mai mulţi comunicatori sunt la Pietroşani
Cursurile achiziţionate sunt – „Contabilitatea Instituţiilor Publice şi Codul Fiscal”, o persoană, „Asistenţă socială – strategii”, o persoană, „Resursele umane şi salarizarea în instituţiile publice”, o persoană, „Urbanism şi amenajarea teritoriului”, o persoană, „Managementul taxelor şi impozitelor locale”, două persoane, „Comunicarea în cadrul instituţiilor publice”, trei persoane, „Registru agricol şi cadastru”, două persoane, „Managementul situaţiilor de urgenţă”, o persoană.
Conform SICAP, „costul cursului este de 950 lei, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoană, mapă, suport de curs”. De asemenea, „4.076,19 + TVA 5% = 4.280 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare şi organizare) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL”. 14250 de lei au costat cursurile, iar 51.360 lei cazarea şi masa, în total cetăţenii din Pietroşani plătind 65.610 lei pentru toată distracţia.
Este de aşteptat ca, după ce au urmat aceste cursuri, probleme de comunicare, probleme cu registrul agricol, cu urbanismul şi în general problemele legate de profesionalismul celor din Primărie să dispară, pentru că altfel sătenii au dat banii, mulţi, degeaba. Sigur că nu se va întîmpla asta, pentru că moda cursurilor făcute la mare, vara, pe banii cetăţenilor, nu a fost inventată la Pietroşani, acolo doar a fost dusă la un nivel greu de imaginat. Şi apoi, mai e vară şi anul viitor, şi cursuri de făcut de asemenea.
Şi primarul a fost în concediu
Primarul comunei Pietroşani, Pătru Eugeniu, spune pe site-ul instituţiei – „Sunt mândru că timp de 3 decenii slujesc acestei comune. Îmi doresc ca până la finalizarea mandatului următor, să pot să modernizez comuna la cele mai înalte standarde europene (apă, canalizare, gaze)”. Nouă nu ne-a răspuns la telefon, dar am aflat săptămâna trecută de la o domnişoară care s-a recomandat „domnişoara consilier a domnului primar” că e în concediu. Probabil a fost la mare, la cursuri.
Site-ul Primăriei Pietroşani nu conţine informaţii actualizate iar cele care sunt, sunt aproape inutile. Ultima organigramă pe care am putut să vedem, după lungi căutări, era din 2018. Conform acesteia Primăria are 13 angajaţi, iar 12 dintre ei au fost la mare săptămâna trecută.
Am sunat la toate numerele de telefon de pe site de mai multe ori, dar nu a răspuns nimeni. Iniţial, „domnişoara consilier a domnului primar” a răspuns la telefonul fix, ne-a spus că viceprimarul e prin Primărie şi ne face legătura cu el, apoi ne-a spus că nu mai e, să revenim, apoi nu a mai răspuns nimeni nici la telefonul fix. Probabil că doar ea mai era prin Primărie, căci restul de 12 angajaţi erau la mare, la plajă, la distracţie. Pe banii cetăţenilor.
Ce trist! Apropo de modernizarile pretinse de domn primar : nu exista !!! A bagat apa, ce este drept, dupa 25 de ani dar canalizare inca visam.
Gaze nici nu se spera…
Nu vreti sa investigati gradele de rubedenie din primarie?? O sa va distrati si la acest capitol…
Ar fi de investigat si padurea!!!!
Oare cum au devenit unii proprietari? Cum se vinde lemnul?
Cine vrea apa si canal trebuie sa plateasca aprox. 1200 ron!!!
O mare rusine de primarie!
si inca ceva!!!
Ar mai fi de verificat ajutoarele sociale!
Si acolo este distractie mare!