102 centre pentru vârstnici au fost controlate în Argeș și a fost suspendată temporar activitatea pentru două dintre ele

Prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a susținut marți o conferință de presă ce a avut ca temă controalele făcute în centrele rezidenţiale, licențiate și nelicențiate, pentru vârstnici, pentru adulţi cu dizabilităţi și pentru copii.

“Comisia de control va funcționa pe toată durata mandatului meu! Le voi solicita instituțiilor implicate să comunice Instituției Prefectului, toate rapoartele de control din 2020 încoace”, a precizat prefectul încă de la început.

Conform acestuia, în judeţul Argeş au fost verificate 102 locaţii: centre rezidenţiale, licențiate și nelicențiate,  pentru vârstnici, pentru adulţi cu dizabilităţi și pentru copii. Dintre acestea, 95 sunt funcţionale, 7 sunt radiate, nu mai desfăşoară activitatea.

49 de centre sunt private, 46 sunt publice. Au fost date amenzi în valoare de aproape 2 milioane de lei și a fost suspendată temporar activitatea a două centre, unul public, unul privat.

În privința centrului privat prefectul Perianu a spuc că ”este vorba despre o locaţie unde au fost depistate probleme şi de către inspectorii DSP şi de către ISU. Nu avea autorizaţie sanitară de funcţionare și nici autorizaţie de securitate la incendiu. Era igrasie şi mucegai în grupurile sanitare, băile erau insuficiente pentru numărul de beneficiari, mobilerul era degradat, spălătoria era improvizată într-un beci insalubru. Din toate aceste motive, s-a dispus relocarea celor 16 vârstnici. Ei sunt acum într-un centru care a fost verificat şi corespunde cerinţelor”.

Centrul public unde s-a dispus măsura suspendării activităţii aparţine DGASPC Argeş şi a fost închis un corp de clădire cu 4 dormitoare. Erau 5 beneficiari care au fost relocaţi, chiar în timpul controlului, într-un alt corp de clădire, tot al DGASPC Argeş.

”Problemele constatate aici erau legate de condiţiile de viaţă: pereţi degradaţi, calorifere ruginite, mobiler cu un grad avansat de uzură, gândaci pe hol şi în bucătărie”, a declarat Perianu.

Acesta a mai spus că ”au fost mai multe plângeri venite de la persoane care reclamau fie locaţii care ar funcționa ilegal, fie locaţii acreditate, dar care nu îndeplinesc cerinţele. Toate sesizările au fost verificate. Pentru una dintre ele, a fost deschis un dosar penal şi Poliţia Argeş va stabili dacă este sau nu vorba despre fapte ilegale”.

Prefectul Perianu e de părere că ”este inadmisibil să fie haos şi să nu se respecte regulile în aceste locaţii! Absolut revoltător ca cei care ar trebui să îngrijească bătrâni, adulţi cu probleme, copii, să facă, de fapt, economie pe spatele lor! Au fost oameni care stăteau în camere supraaglomerate, pe saltele mai mici decât paturile, care reclamau calitatea mâncării şi multe altele. Sunt lucruri pe care vreau să înţeleg cum de nu au fost sau dacă au fost văzute până acum. Şi dacă da, de ce nu au fost remediate”.

 

2 thoughts on “102 centre pentru vârstnici au fost controlate în Argeș și a fost suspendată temporar activitatea pentru două dintre ele

  1. Da,e inadmisibil ca organele de control bine plătite de atâta vreme sa doarmă!E inadmisibil ca pe banii noștri o armata de servicii sa nu facă nimic atâta timp ,iar
    acum sa se pună cu amenzi și controale!Oare nu ar trebui desființate și trimiși acasă toți trântori din serviciile de control?

    1. Stai sa-i vezi peste 2 săptămâni cum au uitat sau poate chiar mai repede ….poate mai cad 2 pietricele pe trasnfagarasan și trebuie sa intervină cu 7 basculante , 5 buldoexcavatoare și 3 car-uri de reportaj cu transmisie live HD atât tv cât și pe facebook , și se uita …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email